Imperial Avenue
AvenueImperial Avenue în câteva cuvinte
Parte din zona Downtown Dubai, centrul rezidenţial Imperial Avenue este construit în districtul Burj Khalifa, în apropierea faimosului Burj Khalifa. Mai exact, proiectul reprezintă un spectaculos turn cu proprietăţi premium şi o mulţime de spaţii şi facilităţi specifice, despre care luxul povesteşte cu admiraţie.
Eleganţa obţinută prin designul minimalistit, spaţiul optimizat şi folosit inteligent de la intrarea în clădire până în cele mai nesemnificative colţişoare, cu lumină din plin şi gândită pentru fiecare tip de încăpere în parte, cu bucătării şi băi spaţioase, care sunt la fel de importante pentru ansamblul fiecăre locuinţe precum sunt dormitoarele, livingul sau terasele.
Toate acestea reprezintă numai o mică parte din specificitatea, grandoarea şi unicitatea turnului Imperial Avenue.
Indiferent de alegerea făcută din cadrul acestui proiect, priveliştea este nelipsită, fie că este spre Downtown Dubai sau către Business Bay Canal. Un cartier pe verticală, am putea spune că este, dacă ne gândim la multitudinea de opţiuni pe care le ai pentru a-ţi petrece timpul liber singur sau cu familia, fără să părăseşti turnul, fie că ne gândim la piscinele fără margini, la piscinele pentru copii, la spaţiile pentru întâlniri sau de relaxare, la spa sau la cinema.
Astfel, o proprietate în Imperial Avenue este fie o investiţie inteligentă, un “acasă” confortabil şi
primitor, fie o destinaţie de vacanţă la care abia aştepţi să revii de fiecare dată.
Proprietăţi disponibile
Preţurile diferă de la o proprietate la alta în funcţie de dimensiuni, etaj şi privelişte.
Acestea dispun de aer condiţionat, încălzire a apei cu ajutorul panourilor solare, lifturi extrem de rapide,
6D BIM, purificatoare de apă, racordare LGP (formă alternativă pentru gama de aparatură de gătit
electrică)
- Apartamente rezidenţiale cu 1, 2, 3 sau 4 dormitoare.
Informaţii generale
Proiectul Imperial Avenue permite accesul la o mulţime de facilităţi atât în interiorul acestuia, cât şi în apropierea construcţiei: cafenele, restaurante, privelişti către Business Bay Canal, fântânile de la Dubai Mall, spre oraşul vechi şi spre Bulevard, clinică, spital, şcoli (Cambrigde International School, Gems Wellington Primary School), malluri, piscine fără margine la etajele 9 şi 26, cu vedere panoramică spre apă – Business Bay Canal, piscine pentru copii, sală de fitness, cinema, zone de relaxare şi jocuri, spaţii de joacă pentru copii etc.
Facilităţi şi obiective de interes în proximitate
- Acces la:
- Burj Khalifa
- Dubai Mall
- Dubai Opera
- Dubai Fountain
- Al Marasi Walk
- Bulevardul Downtown
- Armani Prive
- Restaurantul Atmosphere
- Aproape de Dubai International Financial Centre şi de Business Bay (districtele de business)
- La 18 minute distanţă de aeroportul Dubai International
Proiecte similare